Your cart is currently empty!

Idei de cadouri pentru mame – cu orice ocazie
Idei creative și personale pentru a sărbători dragostea și devotamentul lor
Fie că este vorba despre ziua de naștere a mamei, Ziua Mamei sau o altă ocazie specială, fiecare mamă merită să fie răsplătită cu un cadou care să-i arate recunoștința și iubirea noastră.
Clar, ele de regulă se bucură pentru orice nimic, există însă situații când vrem să dăruim ceva mai special.
Hai să vedem opțiunile, altele decât ciocolată și flori, plante sau alte bucurii.
O recomandare pentru viitoare mame,
cei care își doresc o sarcină de care să se simte pregătite: o agendă ce poate fi completată pe timpul sarcinii.

Este defapt o colaborare frumoasă ce am avut cu Magdalena Zambori, creatoarea agendei, Agenda copilului din Pântece – poate fi cadoul potrivit pentru cineva sau pentru tine însuți.
Preluat dintr-un articol:
”Magdalena Zambori este inițiatoarea unei idei lăudabile, utile, năstrușnice pe care s-a străduit, din multe puncte de vedere să o materializeze.
Ea este autoarea unei Agende speciale, o agendă venită din partea Copilului abia conceput, spre viitoarea Mamă, „Agenda Copilului din Pântece”.
Ce învață această agendă:
„Cum să fii mamă bună. Cum să ai grijă de corpul și mintea ta. Cum să devii conștientă de ceea ce simți și de ce ți se întâmplă. Cum decizi ce este cu adevărat important? Cum poți fi prezentă…în prezent…când tot ce te preocupă este viitorul”? (Magdalena Zambori)
Agenda se deschide cu un monolog al Copilului, având o destinație precisă, subliniază idei esențiale, lucruri importante care ar trebui să preocupe o viitoare mămică. ” – Lucia Bibarț / UZPR Arad
Comandă de AICI – pagina de Instagram, sau pe whatsapp.

Disclaimer. Toate aceste cadouri pot fi idei geniale sau plictisitoare în funcție de situație. Dacă nu merge pentru situația ta, nu o poți imagina? Move on.
Îți mulțumesc dacă cumperi de pe link-urile postate de mine.
O parte din aceste sugestii sunt însoțite de produse concrete și sunt linkuri de afiliere. Asta înseamnă că pot primi și eu un mic comision, contra recomandare. Majoritatea sunt valabile 30 de zile, dacă îți amintești și altădată și te întorci, îți mulțumesc 2x.

/disclaimer – The article contain affiliate links/
Dacă te afli în căutarea unui cadou perfect pentru mama ta, iată câteva recomandări inspirate și personalizate:
1. Vază elegantă sau suport flori
O vază de flori elegantă și rafinată este un cadou clasic și fermecător, potrivit pentru a aduce un strop de frumusețe și prospețime în casa mamei tale sau celor dragi.
Stilul alegi tu, în funcție de ce se potrivește. Cu ceva minimalist nu poți da greș, dar dacă vrei ceva eclectic sau WOW, go on! ^.^
Cumpără vază minimalistă – pentru micro – aranjamente – de AICI.
Potrivit pentru a aduce culoare în spații mai înguste, unde un buchet întreg ar fi mult prea mult. Poate fi plasat în baie sau în geam.

2. Halat și papuci confortabili
Nimic nu este mai reconfortant decât să te înfășori într-un halat moale și să-ți încalți picioarele în papuci confortabili după o zi lungă și agitată.
Un set elegant de halat și papuci poate fi un cadou practic și afectuos pentru mama ta. Gândește-te la un set versatil cu care poate ieși în fața clădirii și să se simtă confortabilă. De fiecare ată când o vizitezi, ea să fie în halatul acesta. Știi? Acel halat.
Trebuie căutat cel mai potrivit pentru ea și investit, și dacă e o sumă mai mare. Dacă este de calitate, va purta cel puțin două sezoane, dacă nu mai multe.
3. Carte informațională sau inspirațională
O carte captivantă și motivatională, adaptată gusturilor și intereselor mamei tale, este un cadou valoros pentru a-i oferi momente de relaxare și reflecție în timpul liber.
Știu, greu să alegi să dăruiești carte, der poți căuta ceva specific intereselor ei. Ceva ce ea nu și-ar gândi să cumpere dar cu sigutanță i-ar plăcea.
Poți să faci un research înainte, după câteva cuvinte cheie. Te poți uiteprintre fotografii, poat se văd niște rafturi sau cârți. Poți alege ceva noutate. Sau poți alege ceva simbolic, împreună cu un gift card.
4. Ceainic deosebit
Pentru mamele care apreciază o ceașcă de ceai sau cafea în fiecare dimineață, un ceainic frumos decorat sau cu un design inovator este un cadou potrivit pentru a le bucura inima în fiecare zi.
Mamele au grijă de aceste lucruri, de regulă încearcă să le păstreze ca nou, pe când noi, copii, lăsăm să stea chiar și 2 zile cu cafea arsă pe ea.
Aici ai 2 alegeri, mergi pe ceva timeless, ceva pentru oricând. Sau ceva super precious care să fie bijuteria bucătăriei. Amandouă variante sunt cool.
Dacă mama are deja 7 de genu, o poate vinde sau dăriu – este un cadou nici prea scump – nici prea ieftin – în funcție de model.
Comandă ceainic negru de aici.

5. Agendă personalizată
Pentru mamele organizate și active, o agendă personalizată cu numele sau inițialele lor este un cadou practic și util pentru a-și gestiona eficient timpul și activitățile zilnice.
6. Voucher pentru ochelari sau rame
Oferă-i mamei tale posibilitatea de a-și alege ochelarii sau ramele perfecte pentru stilul și personalitatea ei, cu un voucher la un magazin specializat.
7. Card cadou la magazinul ei preferat
Dă-i mamei tale libertatea de a-și alege singură cadoul perfect cu un card cadou la magazinul ei preferat de haine, cosmetice sau accesorii.
8. Lumânare
Creează o atmosferă relaxantă și reconfortantă în casa mamei tale cu o lumanare parfumată natural cu arome delicate sau una simplă.

9. Rama foto
Încadrează amintiri prețioase și momente de bucurie într-o ramă foto elegantă și personalizată, pentru a-i aduce zâmbetul pe buze în fiecare zi.
10. Suport pentru cărți
Pentru mamele pasionate de lectură, un suport pentru cărți elegant și practic este un cadou util și plin de stil pentru a-și expune colecția de cărți preferate.
Comandă cotor super mișto de aici.

11. Planner pentru organizare
Un planner modern și funcțional este un cadou perfect pentru a-i ajuta pe mamele ocupate să-și organizeze eficient activitățile și să-și atingă obiectivele în fiecare zi.
12. Relax Kit
O cutie specială cu produse de îngrijire personală, uleiuri aromatice și alte accesorii pentru a-i oferi mamei tale momente de relaxare și răsfăț.
13. Album foto personalizat
Transformă amintirile într-o poveste de neuitat cu un album foto personalizat, care să cuprindă cele mai frumoase momente din viața mamei tale.
14. Hobby Kit
Oferă-i mamei tale posibilitatea de a-și explora pasiunile și talentele cu un hobby kit care să includă materiale și instrumente

Citește și alte articole
Pentru alte idei și alte resurse: https://www.fatacareediteaza.ro/blog
Pentru o scurtătură în planificare și creare conținut, poți să descarci colecții de șabloane Canva din shop – https://www.fatacareediteaza.ro/shop/
Dacă ai nevoie de ajutor în editare sau alte servicii, mă găsești la monica@fatacareediteaza.ro
Poți sprijini activitatea mea aici (buy me a coffee) – https://www.buymeacoffee.com/bymonicaszentes
Dacă vrei să fim prieteni pe rețele, mă găsești pe Insta deocamdată, cu probabil 1 urmăritor. – https://www.instagram.com/fatacareediteaza/
by
Tags:
Comments
2 responses to “Idei de cadouri pentru mame – cu orice ocazie”
[…] Idei de cadouri pentru mame – pentru orice ocazie […]
[…] Idei de cadouri pentru mame – pentru orice ocazie […]
Leave a Reply