Your cart is currently empty!

Idei de cadouri pentru cei dragi – surprize personalizate
Idei de cadouri pentru Crăciun, Valentine’s Day / Dragobete / 8 Martie / Zile de naștere, întâlniri la un grătar… sau orice altă ocazie.
Cred că … cele mai originale cadouri sunt cele care … au cumva o valoare sentimentală. De exemplu scrisoare înrămată sau buchet de flori transformat în mandala. Cele care sunt create de tine personal, cele în care ai depus tu energia ta și timpul tău.
Toate cadourile ar trebui să fie astfel de cadouri?
Hell no, nimeni nu are timp de asta, DAR… să ai un astfel de proiect/an nu cred că e mult. O dată pe an să aloci timpul să creezi ceva, să scrii o scrisoare, să completezi o felicitare, să lași un mesaj pe bilețelul de pe ambalaj.
Little things. Și hai să vedem ce mai puten dărui!

Urmează deci o listă cu cadouri creative, cadouri ce poți crea tu, le poți cumpăra de la producători locali sau se poți executa prin terți.
Pot fi combinate între ele.
Disclaimer. Toate aceste cadouri pot fi idei geniale sau meh în funcție de situație. Dacă nu merge pentru situația voastră, nu o puteți imagina, move on.
În unele locuri vei găsi recomandări concrete pentru ideile înșirate. O parte din acestea sunt linkuri de afiliere, asta înseamnă că pot primi și eu un mic comision, contra recomandare. Majoritatea sunt valabile 30 de zile, dacă îți amintești și altădată și te întorci, îți mulțumesc 2x.
Îți mulțumesc dacă cumperi de pe link-urile postate de mine!
/disclaimer – The article contain affiliate links/
01. Prăjitură sau bomboane în borcan
Da, un cadou cu 3+ funcții:
- se poate mânca. Pentru prăjituri puneți timp de expirare 1-2 săptămâni ca să fie cu siguranță consumate. Borcanul conține ingredientele uscate, astea de obicei trebuie mixate cu ingrediente lichide (ouă / lapte / unt / iaurt sau altele). Poate fi cake sau muffin sau cookies, practic orice ce se poate face în 40 de minute. Bomboane ambalate sunt alte variante, mai user friendly.
- Recipientul se poate folosi la depozitare. Alege ceva ce se poate curăța ușor. Ceva simplu. Dar drăguț. Aș zice, până la 900ml. O rețetă de cookies conține undeva la 4-500g ingrediente uscate, deci nici prea mic să nu fie
- Rețeta prăjiturii poate fi scrisă pe un bilețel sau o fotografie, apoi poate fi păstrată pentru urmași, sau, dacă e favoritul casei, puteți să o înrămați sau să o puneți pe frigider.

2. Clip sau mixed media personalizat
Dacă aveți multe amintiri și fotografii comune, un montaj din poze poate fi o idee bună. 2-3 fragmente de piese, cu mesaj personalizat la sfârșit, pe ce tematică vreți voi.
Alternativă la poze e un montaj video – poți lăsa un mesaj video personalizat. Să te înregistrezi sau să faci un montaj din alte clipuri, adăugând mesajul tău.
O idee de cadou pentru bunici.
Pui pe un stick filmulețul cu poze cu voi/nepoți/animale de companie/călătorii/orice.
Luați o cutiuță. Imprimați niște poze.
Ambalați frumos.
Sigur se vor uita cu drag. Updatați periodic.

3. Lumănare sau vin cu etichetă personalizată
Am trecut aceste două obiecte dar sunt multe altele ce se pot personaliza, ideea ar fi ca ele, după utilizare, să mai prindă o viață.
De exemplu, dacă alegi un suport de lumânare, alege ceva special – ceva ce ai folosi să pui cubulețe de zahăr în ea pentru când servești cafeaua. Dacă nu ai pune cubulețe de zahăr în ea, nu e ok :))) Glumesc, dar ai înțles ideea!
Sticla de vin poate fi folosit post de suport de lumânare. Însoțește vinul cu 3 lumănări care se potrivesc, pot fi aprinse la cină. După ce se termină lumănările, decizia proprietarului dacă ține sticla sau reciclează.
4. Calendar personalizat, agendă personalizată sau planner print it yourself
Sunt deja multe site-uri de unde se pot comanda calendare personalizate, dar le poți printa și tu. Ai nevoie de minimal crafting skills să faci o mică ramă sau suport, sau să mergi cu el la spiralat.
Calendarul poate fi ceva de an/de buzunar/un A4 cu poze diferite pentru fiecare lună, desktop wallpaper sau orice ce credeți că merge.
Alte obiecte ce se pot personaliza: agendă, jurnal, sisteme de planificare, plannere, copertă de caiet sau obiecte de decor.
Am un calendar la freebees sau un articol cu idei de planificare aici, vă puteți inspira.

5. Tablou cu ramă / carte poștală – piesa noastră – our song
Am mai spus că în secret iubesc kitchurile. Pentru noi, cei care nu oferim kitchuri des, un kitch e o super idee.
Ideea principală aici e vizualul dar și melodia dar și fotografia, e… așa un mix. Puteți găsi șabloane gata făcute în stilul acesta, adică stil spotify sau winamp sau altă aplicație unde ascultați muzică, iar pe copertă sunteți voi sau un artwork ce vă reprezintă. Merge pe diferite scale, de la magnet de frigider până la semn de carte sau mic tablou pentru perete.
Altă variantă este tabloul cu alinierea stelelor dintr-un anumit moment, ramă mr and ms frame cu data căsătoriei, ramă worn to be wild cu data zilei de naștere șamd.

6. Pahare personalizate, căni, șorțuri, ustensile de bucătărie personalizate

Aceste obiecte se pot personaliza prin multe feluri. Pictat, stickere, imprimare termică, ardere, brodat, etc etc etc.
Sunt deja tot felul de soluții rezistente la apă și la folosire actuală. Dar și dacă nu rezistă 100 de ani, a avut deja multiple vieți.

Un set de păhărele cu numele fiecărui membru? De ce nu? Cană personalizată? De ce nu, nu în fiecare an dar odată în viață poți dărui. Apoi mai ai câțiva ani covered cu restul ideilor.
Le poți crea tu sau te poți adresa altora să te ajute. Mă gândesc inclusiv la căni special turnate, accesorii gravate, ceva ce vrei să privești sau să folosești mereu. Ceva ce să vrei să ții la vedere. Să spui la musafiri când vin de la cine ai primit.

7. Ciocolată personalizată
Well, ciocolata personalizată poate însemna ceva începând de la
- basic ciocolată topită și decorată cu ce ai vrut tu, tăiată bucățele cu un cuțit
- Ciocolată făcută de la a la z de tine
- Ciocolată turnată un forme, formând mini prăjiturele
- Muffin imprimat/turtă dulce pictată/ciocolată personalizată
și până la cele mai nebune creații de torturi sau bomboane… cadouri perfecte
Efectiv nu este limită aici, condițiile climatice sunt importante și modul de servire, în rest, good to go.
8. Tablou din flori presate
Un mod inedit de a prezerva un buchet, o frunză sau o floare. Poate fi un mic tablou înrămat sau un tablou mai mare cu motive create din petale. Floare sau petalele pot fi lipite pe un carton sau pe o foaie mai groasă, apoi puse în ramă.
Ai grijă în procesul de deshidratare plante, dacă le pui între foi lucioase care nu absorb umiditatea, acestea vor putrezi 🙁 Nu le pune în cărți cu foi lucioase, magazine, sau alte materiale care resping apa.
Este timpul să găsești o carte veche, nesemnificativă pentru tine, sau chiar un volum de poezii, de ce nu, ceva cu foi mate, care absoarbe bine umiditatea.
Apoi uiți de ele pentru o săptămână.
Apoi le lipești pe o hârtie.
Le pui în ramă.
Le dăruiești.

9. Album foto/ suport pentru fotografii personalizat
Da, există persoane care încă își printează amintirile în mod regulat sau măcar periodic. Fotografii printate aranjate într-un album sau pune într-un suport – mereu o idee bună de cadouri.
Albumele sau colecțiile de fotografii pot fi pe anumite tematici.
Un fel de memory lane, sir de amintiri, o colecție de fotografii de zile de naștere. Fotografiile alea de la botez sau majorat ce nu ai apucat să arăți, și așa mai departe.
Am un articol cu idei de colaje/ albume aici sau un șablon de album gratuit in canva aici.
Set 3 albume Procart piele ecologica 10×15 600 poze

10. Ședință foto
Știi în filme, când tinerii intră într-o cabină de acela, de foto, și iese cu zâmbete și două seturi de fotografii, ei, ședințe din acelea.
Când ai oferit astfel de cadouri?
Mergeți la o prăjitură. Luați una la pachet.
Mini-ședințele de genu sunt simple și rapide, cu un fundal sau două fundaluri. Conțin câteva variații de portrete, full body, medium și close up. Ieșiți cu 4-10, sau uneori 30-50 de fotografii. Țineți minte faza o viață.
O mini ședință probabil nu e o investiție imensă, probabil prețul unei cine în oraș. Luați covrigi de la Kaufland. Hai.

11. Ornamente personalizate, bijuterii cu fotografii
Știi, acele medalioane cu fotografii, sunt chestii reale. Oameni au astfel de lucruri, își achiziționează astfel de lucruri, poartă la ei astfel de lucruri.
Nu vorbim doar de bijuterii din materiale prețioase, vorbim și de obiecte făcute cu mâna.
Artă, broșe brodate, accesorii creoșetate, mini-tablouri pictate șamd.
Aceste obiecte drăguțe pot deveni accesoriu pe o geantă, pe cheie, în mașină, în vitrină etc.
Cadouri cu adevărat unice.
12. Decor personalizat – printuri, tablouri sau colaje
Unele am atins deja mai sus, dar fiind o mie de posibilități, merită o categorie separată.
Mini-tablouri, carți postale inrămate, calendar personalizat, artă, bordărie, mixed media, orice.
V-am mai recomandat și în alte articole, mergi mai degrabă pe scară mică decât mare.
Dacă ai în gând exact un loc pentru ceva mai mare, go for it.
Adică, cunoști cazul perfect și da, e ok să aduci ceva mare – de exemplu artă pentru perete, multi-canvasuri, ghiveci de flori mai mari, albume înalte etc.

13. Cupoane de dragoste – pentru orice ocazie
Cupoanele reprezintă niște promisiuni care vor fi îndeplinite când dorește cel care primește cupoanele.
Cine primește cupoanele are drept să le folosească atunci când dorește, cine oferă, trebuie să îndeplinească.
Pot fi oferite copiilor, părinților, iubiților, bucinilor, pot conține mesaje drăcuțe sau hazlii, activități de recreere, invitație la o îmbrățișare, o zifără treburi casnice, o zi când ești tratat ca o rege/regină sau orice altceva.
Astfel de cupoane pot fi achiziționate din diferite librării sau pot fii create sau imprimate de tine.
Las un set de 10 de astfel de tichete în 10 stiluri diferite, dacă vreți să le modificați sau imprimați voi. Sunt editable în canva. Se poate înlociu textul cu text în limba voastră sau se poate șterge tot pentru a fi re-scris cu mâna, în stilul vostru.

14. Jocuri personalizate
Aici mă gândesc la clasicele jocuri de tablă /cărți dar putem merge și mai beyond.
Poate să fie un joc la care să modificați regulile/ adăugați ceva. Poate fi ceva personalizat de voi de la A-Z. De exemplu tip nu te supăra, cu întrebări capcană, task-uri suplimentare (tip activity). Dacă vreți să faceți grafica/designul, puteți include poze și texte. Să faceți un mini – poveste cu desene, observații proprii etc.
Eu am și amintiri cu un astfel de joc dar vreau să o servesc ca și exemplu negativ din cauza tematicii. Jocul în sine era o idee bună 🙂
După facultate, împreună cu o prietenă vizitam o altă prietenă. Am avut la noi un joc, un alcoholi. Nu știu dacă am terminat-o, ce și cum era, nu mai țin minte, dacă ”s-a câștigat” sau nu… dar știu că am râs, am dansat, am făcut poze, am distrus totul ce era de ronțăit și am fost mahmure ziua următoare.
Nu faceți așa ceva. Sau dacă faceți, adaptați pe ceva extra light. Alcoolul e otravă 🙂 Cum te simți ziua următoare e dovada. Nu îți forța limitele sau propriile pofte să bei aiurea prostii, organele tale o să răzbune. Poate nu ziua următoare.. dar într-o zi… (da, din experiență scriu). E ok să îți comanzi doar apă. E ok să dai 30 lei doar pe apă. Adică 30 lei te costă ca ziua următoare să te trezești fără durere de cap și regrete. Cam off subject am terminat articolul dar aveți grijă de voi. pwp
PS. Eu nu sunt super creativă când vine vorba de cadouri.
Sunt și o persoană dificilă, urăsc consumerismul, îmi place minimalismul, dar în același timp țin de fiecare obiect cu valoare sentimentală.
Iubesc arta și decorațiunile sustenabile, exprimat printr-un maximalism.
Iubesc creațiile și cadourile ingenioase care au mai multe funcții, nu sunt doar cu scop vizual. Așa că eu personal iubesc să citesc astfel de liste.
Dacă ești și tu la fel, merci că ai ajuns până aici!
#cadouricreative #ideidecadouri #cadouripersonalizate
ps. fotografii de pe pexels
Alte idei de cadouri:
Idei de cadouri pentru majorat sau aniversare
Idei de cadouri pentru mame – pentru orice ocazie
Idei de cadouri pentru absolvenți – și nu numai
Citește și alte articole
Pentru alte idei și alte resurse: https://www.fatacareediteaza.ro/blog – încerc să o fac mai user friendly să găsiți lucrurile mai repede
Pentru o scurtătură în planificare și creare conținut, poți să descarci colecții de șabloane Canva din shop – https://www.fatacareediteaza.ro/shop/
Dacă ai nevoie de ajutor în editare sau alte servicii, mă găsești la monica@fatacareediteaza.ro
Poți sprijini activitatea mea aici (buy me a coffee) – https://www.buymeacoffee.com/bymonicaszentes
Dacă vrei să fim prieteni pe rețele, mă găsești pe Insta deocamdată, cu probabil 1 urmăritor. – https://www.instagram.com/fatacareediteaza/
by
Leave a Reply