Your cart is currently empty!

Marketing pentru artiști. PT2 – Cum îți găsești vocea?
Mă gândesc că ești aici pentru că ai o afacere – sau vrei să ai o afacere, pe care dorești să o crești și ai nevoie de sfaturi de marketing pentru artiști și începători.
Pentru o ”strategie de marketing” bine pusă la punct trebuie să știi cum, și pe cine poți ajuta prin serviciile/produsele tale.
Cine este ”clientul tău ideal”?
Șă știi asta de la început te va ajuta să creezi principalele idei și reclame, pentru persoanele potrivite.
Pe asta vei baza conținutul vizual și modul în care îți promovezi afacerea.
Dacă nu prea ai cunoștințe de marketing/ copywriting/ public speaking/ design/ foto-video/ și customer service (cam de astea ai nevoie să ai un business de succes) – nu fugi.
Nici eu nu am avut prea mult habar.
Am găsit însă multă informație pe internet și la fel de multă inspirație.
Una dintre sursele de inspiratie este Seth Godin, al lui era prima carte ce am consumat despre marketing (in forma de audiobook) și mi-a schimbat perspectiva instant, înspre bine – perspectiva și părerea despre marketing, advertising și alte domenii care au la bază vânzarea.
Nu vreau să mă lungesc, las mai jos deci câteva ponturi care te pot ajuta să pornești și să creez un plan inițial, până când ai timp/energie să te perfecționezi în mai multe aspecte sau până când îți permiți să angajezi persoanele potrivite, ca să te ajute.
Fă prima ta ofertă pentru clientul tău ideal.
Fii absolut nerealist.
Apoi ajusetază.
Clientul tău ideal poate fi un brand (de genți/ pantofi/ accesorii/ unelte/ gadgeturi/ servicii/ younameit) care tocmai pregătește lansarea produsului/colecției următoare.
“Our job is to make change. Our job is to connect to people, to interact with them in a way that leaves them better than we found them.”
Seth Godin
Au un buget de x mii de euro. Tu cum te-ai adresa să îi convingi să lucreze cu tine? Ce portfoliu i-ai arăta? Ce conținut ai vrea să creezi? Ce emoții vrei să transmiți? De ce să te aleagă?
Cum ai putea să ieși în evidență față de alții?
(Nu vorbim de nici un fel de competență față de alții, ci pur și simplu găsirea elementului ce te face unic și pentru care oamenii sunt dispuși să investească în tine.)
Nu toată lumea e clientul tău.
În majoritatea timpului te adresezi unui singur individ.
”Everyone is not your customer.”
Seth Godin
Nu trebuie să convingi pe toată lumea deodată.
Un text.
Un grafic.
O fotografie.
Poate doar de asta ai nevoie, 3 piese de conținut care îți aduc vânzări.
Ai fi capabil să le creezi tu, chiar acum?
Sau știi pe cineva să te ajute?
Dacă prima, blochează 2 ore în calendar și pune-te pe treabă.
Dacă a doua, știi exact pe cine cauți, ceri ajutor sau prioritezi să înveți și vei progresa.
Pune-te pe treabă.
Ai terminat cu primele idei?
Sari la următorul avatar de client, deoarece clientul tău ideal poate fi și o clinică veteritară sau un pet-shop care are nevoie de un colaborator media.
Clientul tău ideal poate fi brandul acela de GPS pe care îl folosești la alergat.
Găsește-ți clientul ideal și ai șansa mult mai multă să faci ceva ce îți place.
E mult mai ușor să postezi pe social media dacă știi cu ce fel de oameni vrei să relaționezi.
Oameni cu care aveți interese comune, subiecte comune.
Pot fi oameni super diferiți dar să fie atrași de același tip de conținut.
Trebuie să ai încredere în tine și să încerci să creezi ceva memorabil de fiecare dată.
Să oferi produse și servicii de calitate.
Să ai un ”DE CE” în spate, alta decât stabilitatea financiară.
“If you use your money to create exceptional products and services, you won’t need to spend it on advertising.”
Seth Godin
Calculează cât te costă produsul sau serviciul tău.
În ore, în valoare, cum consideri.
Adaugă toate costurile suplimentare (trasport/costuri postale/subscripții etc).
Notează această sumă și adaugă taxele.
Să mergi pe sigur, dublează suma.
Asta e prețul tău minim pentru serviciul respectiv.
Acum imaginează clientul tău ideal și cât ar fi dispus această persoană să plătească pentru ajutorul/produsul tău în a rezolva o problemă?
Asta e prețul optim.
“People do not buy goods and services. They buy relations, stories and magic”
Seth Godin
Poți face discounturi, să îl lași mai jos? Desigur. Dar nu uita de prețul tău ideal și clientul tău ideal.
Găsește-ți vocea și fă un content matrix.
Ceee dracu vorbești, Moni?
Stai să mă explic.
Ai un avatar ideal.
Ai o ofertă.
Cum poți vinde această ofertă online și offine, când oamenii fug de reclame și postări sponsorizate?
Online si offline?
Stai, a spus cineva că poți printa postarile statice și să le distribui în formă de flyer pentru clienții tăi ideali?
Da, eu spun, poți crea conținut pentru rețele evergreen pe care la poți folosi în mode repetat și în mod fizic.
Primul pas e să definești ce interese comune ai cu clienții tăi.
Aceste interese pot fi baza unei strategii și te pot inspira cum să abordezi planul de conținut, pot fi un fel de magnet pentru oferta ta sau pur și simplu pot fi un subiect de discuție.
De exemplu:
- esti fotograf de eveniment, interese comune cu clientii tăi pot fi : produse sau servicii legat de organizarea evenimentelor / posing, confidence, body image / travel – elopements
- oferi servicii de webdesign: idei de promovare, idei ingenioase / ux design / productivitate
- ai un magazin cu decor handmade : design interior / sustenabilitate / cadouri ingenioase
- ai un restaurant : nutriție, sănătate / turism, spirit local / povești, relații interpersonale
- ai un magazin de biciclete: travel, recomandari trasee / diy, accesorii, reparații biciclete / sport sau sănătate
Acestea sunt doar câteva exemple, sunt n de combinații, în funcție de personalitatea ta.
Just pick something what makes sense.
“Selling to people who actually want to hear from you is more effective than interrupting strangers who don’t.”
Seth Godin
Al doilea pas este să te decizi ce frecvență de comunicare ți se potrivește cel mai mult.
Frecvență de comunicare, ce dracu e și asta?
Well, am auzit într-un podcast și mi-a plăcut tare ideea (Think Media maybe?). Cuvântul frecvență e cam fancy folosit, te poți gândi că vorbim de rolul comunicării.
După Erwin McManus există 7 frecvențe (doar superficial ating subiectul, dacă te interesează, dai un search).
Practic, poți fi specialistul și să aduci claritate, poți fi cel care motivează și aduce energie, poți fi cel care provoacă la acțiune, poți fi cel care oferă direcție, cel care vindecă, cel care educă sau cel care inovează. Sau cea care.
Evident, poți fi toate acestea, și în anumite situații este și necesar, dar nu toate te reprezintă.
Câteva exemple pentru nișele de mai sus:
- esti fotograf de eveniment, frecvența ta principală cu clientii tăi poate fi : the motivator, the challenger, the professor sau esti fotograf de eveniment : the specialist, the healer, the seer, nu este variantă potrivită.
- oferi servicii de webdesign: The commander, the professor, the seer
- ai un magazin cu decor handmade : The seer, the healer, the motivator
- ai un restaurant : the healer, the challenger, the motivator
- ai un magazin de biciclete: The Specialist, The challenger, The professor
Practic, content matrixul ce am menționat mai sus este exact combinația acestor nișe cu aceste voci/frecvențe.
“Connect, create meaning, make a difference, matter, be missed.”
Seth Godin
Cele mai des întâlnite voci pe social media sunt: the motivator / the challenger / the professor/ the healer, adică, creatorii de povești/ postări care motivează, postări care inspiră sau postări care informează și educă. Poți include umor dacă ți se potrivește.
Blochează 30 minute în calendar și fă un social media idea dump cu toate subiectele ce îți vin în cap.
Citește și alte articole
Pentru alte idei și alte resurse: https://www.fatacareediteaza.ro/blog
Pentru o scurtătură în planificare și creare conținut, poți să descarci colecții de șabloane Canva din shop – https://www.fatacareediteaza.ro/shop/
Dacă ai nevoie de ajutor în editare sau alte servicii, mă găsești la monica@fatacareediteaza.ro
Poți sprijini activitatea mea aici (buy me a coffee) – https://www.buymeacoffee.com/bymonicaszentes
Dacă vrei să fim prieteni pe rețele, mă găsești pe Insta deocamdată, cu probabil 1 urmăritor. – https://www.instagram.com/fatacareediteaza/
Marketing pentru începători, Marketing pentru artiști, Promovare artiști, Promovare Fotografi, Marketing Plan
Comments
2 responses to “Marketing pentru artiști. PT2 – Cum îți găsești vocea?”
[…] Am un articol pe blog despre cu sî îți găsești vocea. […]
[…] Cum îți găsești vocea pe rețele? […]
Leave a Reply